Loading...
Psihoterapie2018-10-19T10:54:10+00:00

Psihoterapia este un proces de vindecare spre deosebire de consiliere care este un proces de invatare.
Psihoteraia este centrata pe cazurile in care granita normalitatii a fost depasita sau pe perturbari majore la nivelul personalitatii clientului.
Formele de psihoterapie variaza functie de personlitatea psihologului si de cea a pacientului, cat si de problemele particulare ale clientilor.
Obiectivele principale ale psihoterapiei sunt:

    • ameliorarea interrelationarii
    • diminuarea sentimentelor negative
    • exersarea self-managementului.

Rolul terapeutului este asemanator cu cel al unui antrenor personal.

Psihoterapia de cuplu este o metoda de interventie psihologica prin care se creeaza contextul celor doi parteneri pentru a se putea asculta si intelege, urmarind patru coordonate:

    • pe sine insusi
    • pe sine in relatie cu celalalt
    • pe celalalt
    • dinamica relatiei de-a lungul parteneriatului

Psihoterapia de familie

Psihoterapia de familie

Psihoterapia de familie are ca obiective, printre altele::

    • intelegerea dinamicii relatiilor dintre membrii familiei
    • intelegerea modalitatilor actuale de comunicare si dobandirea unor maniere noi de abordare a comunicarii intre membrii familiei
    • intelegerea dinamicii rolurilor pe care le are fiecare membru
    • intelegerea tensiunilor si conflictelor la nivel afectiv care distorsioneaza si ingreuneaza, atat comunicarea verbala de transmitere a mesajelor, cat si comunicarea non-verbala (afectiva) de exprimare a emotiilor, sentimentelor si trairilor in cadrul familiei
    • dobandirea capacitatii de comunicare deschisa la nivel afectiv in relatiile dintre generatiile familiei
    • apropierea distantei afective si mentale dintre generatiile membrilor familiei
    • activarea si dezvoltarea capacitatii empatice pentru fiecare membru
    • activarea si dezvoltarea spontaneitatii si creativitatii, atat pentru regasirea unui spatiu comun de preocupari cat si pentru descoperirea unor noi spatii de interes comun intregii familii

Psihoterapia copilului

psihoterapia-copilului

Scopurile psihoterapiei copilului sunt în principal în numar de trei: decelarea exceselor comportamentale, accelerarea deficitelor comportamentale si mentinerea achizitiilor comportamentale.
Spre deosebire de psihoterapia adultului, în psihoterapia copilului aplicarea diferitelor metode si tehnici este dependenta în primul rând de factorii developmentali, respectiv de vârsta copilului: prescolar, scolar sau adolescent (Simeonsson si Rosenthal, 1992). O alta diferenta majora în comparatie cu psihoterapia adultului este aceea ca de multe ori copiii nu îsi exprima problemele si dificultatile în cuvinte. De multe ori copiii îsi exprima problemele si disperarea prin actiuni: enurezis nocturn, fuga de acasa, plânset sau crize, devin apatici sau retrasi din punct de vedere social, dau foc la casa sau actioneaza în orice fel prin care pot atrage atentia adultilor.
Desi psihoterapia a fost în fapt definita ca „vindecare prin cuvinte”, copiii nu se pot exprima foarte bine verbal si nu pot comunica clar problemele, temerile, anxietatile, nevoile si dorintele lor. Acest obstacol poate fi însa depasit prin joaca. Terapia prin joc este o metoda psihoterapeutica care poate fi folosita cu mare succes pentru a ajuta copiii sa îsi rezolve problemele. În mod tipic terapia prin joc implica interactiunea dintre un terapeut si un copil si este orientata psihodinamic. În timp ce se joaca copiii fie nu vorbesc, fie vorbesc cu ei însisi, cu jucariile sau cu terapeutul. Joaca copilului este privita ca fiind comunicare, iar schimbarea jocului ca adâncire a conversatiei sau efort de a evita sau a schimba subiectul.

Psihoterapia adolescentilor

Ca si in cazul copiiilor, si adolescentii apeleaza rar la psihoterapie in mod voluntar. Cel mai adesea sunt adusi de parinti, si in general pentru tulburari comportamentale si dificultati scolare.

In aceste situatii avem de-a face cu un ” contract in trei colturi”: adolescentul, parintele si psihoterapeutului. Se intampla destul de frecvent ca parintele sa aiba anumite doleante sau asteptari de la psihoterapie, care nu se indeplinesc. Aceasta deoarece parintele uita ca adolescentul este o persoana care are propriile nevoi si motivatii.

Daca parintele apeleaza la psihoterapie pentru fiul sau fiica sa adolescenta o face din cauza ca adolescentul are un comportament care este indezirabil pentru parinte si/ sau scoala. Dar adolescentul are un motiv pentru comportamentul sau si destul de frecvent psihoterapia individuala nu este suficienta, mai ales ca nu adolescentul este cel care a cerut ajutor, ci altcineva a facut-o in locul sau. Psihoterapia familiala este de obicei cea mai buna solutie in astfel de situatii.

Psihoterapia de cuplu

psihoterapia-de-cuplu

Psihoterapia de cuplu este un demers terapeutic de cunoastere si intelegere a dinamicii relatiei pe care o au cei doi parteneri.
Psihoterapia de cuplu se adreseaza in principal intelegerii parteneriatului si relatiei celor doi parteneri si in mod secundar intelegerii a ceea ce este individual, propriu, personal.
Psihoterapia de cuplu functioneaza ca orice alt demers psihoterapeutic in baza a patru coordonate specifice:

  1. Nu da sfaturi
  2. Nu pledeaza in favoarea unuia sau altuia dintre parteneri
  3. Nu imparte „dreptatea” si nu „acuza”
  4. Nu cauta vinovati
Suna Acum!
Adresa