Psihoterapie de cuplu și familie
Psihoterapia de familie
Psihoterapia de familie are ca obiective, printre altele:
- înțelegerea dinamicii relațiilor dintre membrii familiei
- înțelegerea modalităților actuale de comunicare și dobândirea unor maniere noi de abordare a comunicării între membrii familiei
- înțelegerea dinamicii rolurilor pe care le are fiecare membru
- înțelegerea tensiunilor și a conflictelor la nivel afectiv care distorsionează și îngreunează, atât comunicarea verbală de transmitere a mesajelor, cât și comunicarea non-verbală (afectivă) de exprimare a emoțiilor, sentimentelor și trăirilor în cadrul familiei
- dobândirea capacității de comunicare deschisă la nivel afectiv în relațiile dintre generațiile familiei
- apropierea distanței afective și mentale dintre generațiile membrilor familiei
- activarea și dezvoltarea capacității empatice pentru fiecare membru
- activarea și dezvoltarea spontaneității și a creativității, atât pentru regăsirea unui spațiu comun de preocupări, cât și pentru descoperirea unor noi spații de interes comun întregii familii
Psihoterapia copilului
Scopurile psihoterapiei copilului sunt în principal în număr de trei: decelarea exceselor comportamentale, accelerarea deficitelor comportamentale și menținerea achizițiilor comportamentale.
Spre deosebire de psihoterapia adultului, în psihoterapia copilului aplicarea diferitelor metode și tehnici este dependentă în primul rând de factorii developmentali, respectiv de vârsta copilului: preșcolar, școlar sau adolescent (Simeonsson si Rosenthal, 1992).
O altă diferență majoră în comparație cu psihoterapia adultului este aceea că de multe ori copiii nu își exprimă problemele și dificultățile în cuvinte. De multe ori copiii își exprimă problemele și disperarea prin acțiuni: enurezis nocturn, fuga de acasă, plânset sau crize, devin apatici sau retrași din punct de vedere social, dau foc la casă sau acționează în orice fel prin care pot atrage atenția adulților.
Deși psihoterapia a fost în fapt definită ca „vindecare prin cuvinte”, copiii nu se pot exprima foarte bine verbal și nu pot comunica clar problemele, temerile, anxietățile, nevoile și dorințele lor. Acest obstacol poate fi însă depășit prin joacă.
Terapia prin joc este o metodă psihoterapeutică care poate fi folosită cu mare succes pentru a ajuta copiii să își rezolve problemele. În mod tipic terapia prin joc implică interacțiunea dintre un terapeut și un copil și este orientată psihodinamic. În timp ce se joacă copiii fie nu vorbesc, fie vorbesc cu ei înșiși, cu jucăriile sau cu terapeutul.
Joaca copilului este privită ca fiind comunicare, iar schimbarea jocului ca adâncire a conversației sau efort de a evita sau a schimba subiectul.
a
a
Psihoterapia adolescenților
Ca și în cazul copiiilor, și adolescenții apelează rar la psihoterapie în mod voluntar. Cel mai adesea sunt aduși de părinți, și în general pentru tulburări comportamentale și dificultăți școlare.
În aceste situații avem de-a face cu un ” contract în trei colțuri”: adolescentul, părintele și psihoterapeutul. Se întâmplă destul de frecvent ca părintele să aibă anumite doleanțe sau așteptări de la psihoterapie, care nu se îndeplinesc. Aceasta deoarece părintele uită că adolescentul este o persoană care are propriile nevoi și motivații.
Dacă părintele apelează la psihoterapie pentru fiul sau fiica sa adolescentă o face din cauză că adolescentul are un comportament care este indezirabil pentru părinte și/ sau școală. Dar adolescentul are un motiv pentru comportamentul său și destul de frecvent psihoterapia individuală nu este suficientă, mai ales că nu adolescentul este cel care a cerut ajutor, ci altcineva a făcut-o în locul său.
Psihoterapia familială este de obicei cea mai bună soluție în astfel de situații.
Psihoterapia de cuplu
Psihoterapia de cuplu este un demers terapeutic de cunoaștere și înțelegere a dinamicii relației pe care o au cei doi parteneri.
Psihoterapia de cuplu se adresează în principal înțelegerii parteneriatului și relatiei celor doi parteneri și în mod secundar înțelegerii a ceea ce este individual, propriu, personal.
Psihoterapia de cuplu funcționează ca orice alt demers psihoterapeutic în baza a patru coordonate specifice:
- Nu dă sfaturi
- Nu pledează în favoarea unuia sau a altuia dintre parteneri
- Nu împarte „dreptatea” și nu „acuză”
- Nu caută vinovați
