De fiecare dată când ne considerăm jigniți sau ofensați de cineva, de fiecare dată când ne este rușine de noi, de felul în care apărem în fața cuiva, noi suferim umilințe noi sau le redeschidem pe cele vechi.
De câte ori este nevoie să mai fim umiliți, jigniți sau să ne simțim rușinați pentru a alege să facem ceva diferit pentru a lăsa această rană să se închidă? De câte ori mai trebuie să trecem prin această rană din nou și din nou pentru a învăța să facem lucrurile altfel?
Această rană apare la vârste între 1 și 3 ani și este legată mai mult de lumea fizică de a avea și de a face. În această perioadă copilul începe să își dezvolte funcțiile corpului fizic învățând să mănânce singur, să fie curat, să asculte și să înțeleagă ce îi spun adulții.
Firescul acelei vârste era să ne murdărim, să nu ne iasă toate din prima. Totuși, adulții care ne-au îngrijit mai în glumă, mai în serios ne spuneau că suntem ca niște purceluși, că suntem proști că nu știm, sau pur și simplu rădeau de noi, de felul în care arătăm și ne străduiam să facem cât puteam de bine. Unii dintre noi chiar am luat acel râs și acele vorbe în serios, rănindu-ne profund la nivel subtil. Însă pentru că ceilalți râdeau, am considerat că așa este normal să se întâmple. Și am făcut o normalitate din a fi răniți și umiliți, ca și când aceasta este singura formă în care ne simțim familiari cu noi înșine.
Ajunsesem astfel ca adult să mă jignesc singură când nu îmi ieșea ceva, să mă pedepsesc autosabotându-mă, să nu las pe altul să mă trateze așa. De multe ori a face și a avea lucruri a devenit un mijloc de a compensa rana, transformându-ne în dependent de shopping, de mâncare sau de muncă.
Cât am căutat să mă feresc de umilință am dezvoltat un corp rotofei mai ales în talie și multă tensiune în maxilare.
Mi-am asumat multe responsabilități ale celorlalți și nu mă simțeam recunoscută pentru ceea ce făceam. Cu cât făceam mai multe pentru ceilalți uitând de mine, cu atât mă îngrășam mai tare. Și cea mai mare dorință a mea era să îmi obțin libertatea. Doar că mă speria așa tare această idee… Ce aș putea să fac dacă aș fi liberă?
Mi-a luat mult timp până să înțeleg ce s-a întâmplat de fapt cu mine și ce să fac să scap de comportamentele și atașamentele căpătate, ca să nu mai fiu conștientă de rana de umilință dezvoltată în copilărie.