Mulți dintre noi am auzit, la nivel de informație măcar, că de noi depinde cât și ce primim în viața noastră! Eu am fost furioasă foarte mult timp pe acest subiect al primirii, tocmai din această perspectivă: cum este posibil să îmi creez eu această incapacitate de a primi în viața mea ce, de altfel, cer cu atâta disperare!?
Am întâmpinat multe greutăți în primirea primului loc de muncă. Mi se părea nedrept să fiu obligată să demisionez doar pentru că urma să fiu mamă.
Apoi, de-a lungul vieții, peste tot pe unde îmi doream cu ardoare ceva, devenea foarte greu realizarea acelui lucru. Nu ți s-a întâmplat și ție să te întrebi:
De ce toate se întâmplă doar cu chin în viața mea?
Mai târziu, când am reușit să mă angajez din nou pe un post care îmi plăcea, am fost forțată să plec datorită avansurilor nepotrivite primite. A urmat un alt loc de muncă, de unde am dorit să plec, datorită faptului că era mai important a cui relație eram decât ce știam să fac în meseria mea. Cât de des ți s-a întâmplat să experimentezi și tu astfel de lucruri în viața ta?
Începeam să mă descopăr, să conștientizez tipare mentale care mă țineau în loc, care sunt abordate de altfel în programul de lucru de 10 zile
Am început să realizez că aveam multe blocaje, inclusiv la nivel fizic, ce mă împiedicau să percep beneficiile din tot ce vine către mine.
Pregătirea în psihoterapie corporală și procesele de corp din Access Consciousness m-au ajutat să descopăr că toată harababura aceasta externă, care mă deranja, venea de fapt din interiorul meu.
M-am descoperit pe mine ca un dulap plin de multe lucruri care poate mi-au servit cândva la ceva. Acum însă toate acestea mă împiedicau să mai primesc ceva nou, deoarece locul era ocupat de vechituri de care eram atașată.
A apărut atunci întrebarea firească:
Ce pot să fac pentru a elibera toate aceste blocaje din corpul meu fizic?
Tot ce am primit ca răspuns a fost să practic, să practic și iar să practic procesele de corp învățate, până reorganizez intern toate câte am pus în corpul meu, astfel încât să eliberez și să fac loc pentru ce doresc să între în viața mea.
Lucrurile noi nu au unde să între într-un dulap plin cu vechituri!