Până să am copii tratam cu indiferență răceala, pentru că se întâmpla de două ori pe an maxim și trecea destul de repede. Am început să conștientizez că o răceală poate fi ceva foarte dureros și traumatizantă, când fiica mea la 5 ani ajunsese să nu mai poată respira de la o banală răceală. Numai amintirea despre cum îmi spunea plângând că se sufocă și cum se chinuia să respire și mă îngrozea. Mă simțeam neputincioasă pentru că nu știam ce să îi fac, ce să îi dau și cum să acționez ca să îi ușurez situația. Era cumplit!
Cred că ați fost și voi în situația disperată de a vă vedea persoanele dragi bolnave, într-o stare destul de gravă și să vă întrebați: CE POT SĂ FAC SĂ ÎL AJUT?
Mergeam la medic alopat pe atunci și îi prescria antibiotic… doar că ajunsese să ia antibiotic la 2 săptămâni până când, făcându-i un set de analize, am văzut că erau date peste cap foarte multe… deci ce făceam nu funcționa… chiar dacă simptomele treceau pe moment, ele reapăreau în 2-3 săptămâni iar… la momentul acela aveam foarte puține noțiuni medicale. Nu citisem mai nimic și nici nu credeam că sunt în stare să înțeleg mare lucru. Oricum mă simțeam lipsită de puterea de a face ceva. Totuși CEVA trebuia să fac. Am început să citesc multe despre alte terapii, am început să aplic alte tehnici alternative și am ajuns astfel la lucrul energetic.
În teorie știam că răcelile sunt cauzate, din punct de vedere medical conform medicinei tradiționale, de infectarea cu diverși viruși. Sunt peste 200 de viruși descoperiți până în prezent, care provoacă simptomele de răceală. Aceste simptome în general sunt tuse și curgerea nasului.
Răceala se manifestă şi prin dureri de spate, oboseală, nas înfundat. Este foarte răspândită şi contagioasă. Deoarece corpul este afectat de o bacterie sau un virus, acest lucru indică o scădere a sistemului imunitar.
De-a lungul traseului meu în căutare de soluții, am descoperit că sunt multe emoții înnăbușite, care dau pe afară când apare răceala. Am început să ii pun întrebări copilului despre ce se întâmplă și am văzut că pe măsură ce vorbea și se elibera de povara interioară și răceală mai scădea în manifestare.
Pe lângă tratamentul prescris de doctor am învățat, forțată de împrejurări, cum să susțin corpul și energetic, chiar să îl ajut să elibereze blocaje și emoții stocate în el, care erau cauza pentru acele răceli. Plus că în primele zile , din ce știu de la medici, e chiar sănătos să nu intervenim cu prea multe medicamente ca să lăsăm corpul să învețe cum să gestioneze situația cu forțe proprii.