Cum ar fi să îți întrebi corpul ce vrea să mănânce?
Parte din a deveni conștienți de corpul tău și din a schimba cu adevărat relația cu el este aceea de a începe să comunici cu corpul tău. Pe subiectul mâncării putem pune multe întrebări. Simpla intrebare de a-ți intreba corpul ce vrea sa mănânce în loc să decizi cu mintea ce să îi dai ca și combustibil e un pas mare înainte.
Câți dintre voi mâncați din obișnuință sau din ce vedeți la alții sau din ce v-au îndrumat alții? Cum ar fi să îți intrebi corpul ce dorește? Partea cea mai interesantă este că de fapt corpul chiar știe ce dorește. Și când chiar incepi să îl asculți începe să iti dea informații la care nici nu te-ai fi așteptat. Ținând cont de ele incepi să te simți mai bine, corpul să funcționeze mai bine, să fie mai fericit și mai sănătos.
Mult timp in viață am avut un corp mai plinuț. Nu m-aș fi gandit deloc acum 6 ani să îmi întreb corpul ce doreste sa mănânce. De cele mai multe ori mâncăm ce kmi cerea mintea prin poftele ei sau ce aveam prin casă. Nici nu mă gândeam că ar avea ceva de zis corpul meu.
De aceea , când am auzit această idee (de a vorbi cu corpul tău despre ce ar fi contribuție pentru el) mi s-a părut un pic absurdă. Chiar m-a enervat persoana care mi-a dat informația!
Apoi am început să fiu atentă la masă ce mâncam, cât mâncam, cum mâncam. Am realizat că de cele mai multe ori nici măcar nu eram prezentă cu corpul meu când mâncam, de unde să îl mai și întreb ce vrea.
De fiecare dată când doream să mai slăbesc, și mai și acționam în directia aceea, țineam câte o dieta cu multe restricții. La momentul respectiv nu realizam că multe dintre aceste diete includ rar conștientizarea nevoilor corpului.
După ce am primit această idee, de A VORBI CU CORPUL MEU ȘI A-I CERE PĂREREA , am început să mă joc cu ea și am început să fiu curioasă ce ar zice corpul dacă eu vreau să mănânc ceva sau altceva. De multe ori corpul îmi spunea ca nu vrea acel ceva pe care eu oricum îl mâncam (pentru că puteam și pentru că îmi satisfăceam poftele făcând semnificativa mai ales proiecția minții asupra gustului).
Mi-am întrebat corpul o perioadă bună de timp însă nu ascultam cu adevărat de ce zice. Adică refuzam sistematic să pun în aplicare cerințele lui.
Singura cerință a corpului de care mă țineam de vreo 3 ani era cât îi este de ajuns. Învățasem să spun stop când senzorul corpului spunea că e suficientă mâncare ingerată. Și mai învățasem să mănânc rar ca să am timp să ascult semnalul de plin.
Am ținut apoi un regim alimentar fără gluten, fără lapte și fără zahăr ca suport pentru fiul meu. Și am observat cât de bine îmi era fara toate acestea.
Ddupă perioada regimului am reintrat în alimentația obișnuită și am început să realizez că stări ale tranzitului interior , pe care le consideram normale , de fapt erau date de ceea ce mâncam. Citisem prin cărți dar luasem informația ca un alt bla bla bla.
Am început astfel să conștientizez că aveam multe puncte de vedere despre ce era bun pentru corpul meu pe care le împrumutasem din familie și prieteni. NICIODATĂ NU IMI ASCULTASEM CU ADEVARAT CORPUL CU ACEA CURIOZITATE DESPRE CE AR PUTEA EL SĂ ÎMI SPUNĂ.
Așa ca vă invit să începeți o nouă relație cu corpul vostru prin a-l întreba „CE E CONTRIBUȚIE PENTRU TINE SĂ MĂNÂNCI AZI?” și chiar să si ascultați ce spune și să puneți în practică.
Sunt foarte curioasă legat de descoperirile voastre!
