Te-ai întrebat vreodată de ce simți că te pierzi într-o relație, chiar și atunci când ești cu cineva care pare să te iubească? De ce, când lucrurile merg bine… tu simți că nu ești în siguranță? Sau de ce atragi aceiași parteneri, aceleași dureri, de fiecare dată, ca un film prost care se tot repetă? Nu ești singura! Și, mai ales, nu ești de vină! Totuși e timpul să vorbim deschis despre asta. Astăzi vreau să-ți arăt cum trecutul tău (traumele, rănile, respingerile, tot ce n-ai primit atunci când aveai cea mai mare nevoie) îți dictează relația de azi. Și, cel mai important, ce poți face să ieși, blând, din cercul ăsta dureros.
Fiecare dintre noi vine într-o relație cu un „bagaj”. Unele sunt ghiozdane ușoare, altele sunt valize de 50 de kilograme. Dar majoritatea durerilor pe care le simțim azi în relațiile de adult… nu încep aici. Ele încep când aveai 3, 5, 7 ani când poate ai avut părinți ocupați, reci, absenți emoțional, când ai fost certată că plângi (poate chiar bătută cum am fost eu) sau când ți s-a spus să taci, să nu deranjezi, să nu fii „prea sensibilă”. Atunci învățăm primele răni:
- Respingerea – când ai simțit că nu ești acceptată exact așa cum ești
- Nedreptatea – când ai învățat că doar dacă le faci pe toate perfect poți spera că vei fi văzută, auzită și iubită
- Abandonul – când nu era nimeni acolo pentru tine, emoțional
- Trădarea – când promisiunile nu erau respectate
- Umilința – când ți s-a spus că ești „prea puțin sau prea mult”, „nepotrivită”, „slabă” și cei din jur au râs de neîndemânarea ta
Copilul din tine n-a uitat și el trăiește și azi în corpul tău, în mintea ta, în reacțiile tale.
Poate chiar te-ai întrebat uneori de ce reacționezi atât de intens la anumite evenimente în timp ce altele te lasă indiferentă… Atunci se manifestă copilul rănit din tine…
Ai observat vreodată că te agăți de partenerul tău, de frică să nu te părăsească? Sau că îți vine să-l respingi înainte să o facă el? Sau că te retragi, devii tăcută, rece, ca să nu fii rănită? Acestea sunt mecanismele de supraviețuire învățate în copilărie, care se reactivează în relația de cuplu.
O sa iau un pic fiecare rana în parte să îți spun ce influență are ea asupra relației tale de cuplu acum, în viața adultă.
Din rana de respingere manifești în cuplu vigilență emoțională exacerbată pentru că ai mereu senzația că ești “pe muchie”. Te analizezi, te cenzurezi, încerci să “nu greșești”, să nu deranjezi. Când partenerul se retrage, taci deși suferi. Apare anxietate de performanță în iubire pentru ca îți vine greu să crezi că cineva te poate iubi exact așa cum ești. Așa că intri în rolul de “femeie perfectă”: iubitoare, prezentă, de ajutor… și epuizată emoțional. Apoi începi să te auto anulezi prin renunțarea la dorințele tale, la nevoile tale, la granițele tale – doar ca să nu fii respinsă, doar ca nu realizezi că ajungi să te respingi tu însăți. Pentru că nu mai ești conștientă de propria valoare ajungi să fii geloasă sau să simți o frică intensă de comparație. În acel moment orice altă femeie devine o amenințare. Te compari, te simți mai puțin. E greu să simți siguranță într-o relație când ești convinsă că ești ușor de înlocuit. Din această rană eviți conexiunea reală de teamă. Paradoxal, deși îți dorești apropiere, în momentele intime – emoțional sau fizic – ai tendința să te retragi. Te temi că dacă partenerul te vede cu adevărat… o să plece.
Rana de nedreptate se manifestă în cuplu printr-un perfecționism relațional pentru că ai standarde foarte înalte de la tine și de la partener. Nu tolerezi „greșelile” lui, pentru că subconștient, nu ți-ai permis nici ție să greșești vreodată. Apoi arăți o răceală emoțională față de partener pentru că îți e greu să arăți afecțiune, blândețe, vulnerabilitate. Te protejezi cu rațiune, sarcasm sau sarcasm defensiv. E greu pentru celălalt să ajungă la tine cu adevărat. De asemenea, ai nevoie să controlezi tot din această rigiditate , de aceea vrei ca lucrurile să fie „cum trebuie” și te simți inconfortabil cu imprevizibilul, emoțiile spontane, haosul (inclusiv cel emoțional dintr-o relație vie). Asta poate sufoca dinamica relației. Apar dificultăți în a primi complimente, gesturi de iubire, ajutor, toate sunt suspecte. Ai impresia că dacă primești, trebuie să plătești cumva sau că nu le meriți pe bune. De cele mai multe ori intri în Competitivitate cu partenerul. Ai tendința să simți că trebuie să „demonstrezi” că ești mai deșteaptă, mai capabilă, mai bună. Uneori, partenerul se poate simți mai degrabă într-o luptă decât într-un parteneriat. Și nu în ultimul rând, dezvolți un Auto-sabotaj emoțional. Când lucrurile merg prea bine, subconștientul tău caută ceva “nedrept” ca să restabilească ce ți-e cunoscut. Poate începi o ceartă din nimic sau cauți defecte acolo unde nu sunt.
Din rana de abandon te agăți de partener, emoțional sau fizic. Te temi să fii singură. Îți e frică de momentele în care nu răspunde la telefon. Simți anxietate când nu e lângă tine. Te liniștești doar când îl simți prezent. Te îndrăgostești intens și rapid. Pui toată energia, toată speranța în relație. Vrei să “te salveze”, să fie tot ce n-ai primit niciodată. Asta te face vulnerabilă și ușor de rănit. Devii dependentă emoțional. Te pierzi în celălalt. Granițele devin difuze. Nu știi cine ești fără partener. Dacă se îndepărtează, simți panică și disperare, chiar dacă relația nu e una sigură. Tolerezi relații dezechilibrate, doar ca să nu rămâi singură. Poți accepta lipsa de implicare, infidelitatea, tăcerea, doar ca să nu se termine, doar să nu fii “lăsată”. Astfel devii copilul rănit în relație pentru că te simți mică, neputincioasă, ai nevoie constantă de reasigurare. Când nu primești atenție, simți că nu mai exiști.
Din rana de trădare dorești să deții Controlul constant. Ai nevoie să știi tot: unde e, cu cine e, ce face. Îți e greu să lași partenerul să aibă spațiu personal fără să simți că te exclude sau că ascunde ceva. Gelozia pe care o simți este intensă pentru ca ai o frică de a nu fi înlocuită. Femeile frumoase din jur, like-urile lui, timpul petrecut fără tine – toate declanșează anxietate. Te compari și simți că trebuie să fii mereu „mai”. Îți testezi partenerul foarte mult. Îi pui capcane subtile: vezi dacă te alege, dacă spune ce vrei să auzi, dacă „trece testul”. Nu din răutate, ci din frică. Explodezi de furie la orice semn de instabilitate. Dacă simți că nu e sincer, devii explozivă. Furia e un scut care protejează rana adâncă a trădării. Ai probleme cu vulnerabilitatea. Îți dorești conexiune reală, dar când lucrurile devin intime… te retragi sau te închizi. Pentru că vulnerabilitatea ți se pare periculoasă.
Din rana de umilință te sacrifici constant. Te pui pe ultimul loc, iar când ai o nevoie… te rușinezi. În loc să ceri, taci. În loc să spui “am nevoie de tine”, spui “lasă, mă descurc”. Te simți vinovată când primești. Când cineva îți oferă ceva – iubire, timp, sprijin – ai impresia că e “prea mult”, că nu-l meriți. Te grăbești să “răsplătești” sau să refuzi. Te anulezi emoțional și sexual pentru că îți e greu să-ți exprimi dorințele. Să fii văzută, atinsă, auzită. Ai senzația că e “rușinos” să vrei, să simți, să ceri. Poate chiar ai disociere sau respingere față de corpul tău. Te atașezi de rolul de salvatoare. Ai învățat că, dacă tu ajuți pe toată lumea, poate o să fii și tu iubită. Dar rămâi cu resentimente, extenuată și neîmplinită. Eviți să te expui cu adevărat. În relație, nu spui tot. Nu pentru că nu ai ce. Ci pentru că simți că dacă ar ști tot despre tine… n-ar mai rămâne.
Nu faci toate astea pentru că ești slabă, ci pentru că mintea ta crede că doar așa ești în siguranță.
Ce este sub aceste răni de fapt?
Rana de respingere ascunde teama că nu ești suficientă, frica de a fi “descoperită” și respinsă, durerea de a nu fi fost aleasă, văzută, validată când conta cel mai mult și credința inconștientă că e mai bine să nu fii prea vizibilă, ca să nu fii rănită.
Rana de nedreptate ascunde o durere profundă că nu ai fost văzută și acceptată așa cum erai, o furie reținută că ai fost forțată să fii „puternică” prea devreme, o lipsă de încredere în iubirea necondiționată, o confuzie între control și siguranță.
Rana de abandon ascunde frica profundă de singurătate, durerea de a nu fi fost importantă pentru cine trebuia, golul interior dat de percepția că “ceva îmi lipsește” și credința că ești greu de iubit sau ușor de părăsit.
Rana de trădare ascunde durerea că ai fost înșelată atunci când aveai cea mai mare nevoie de siguranță, nevoia de control ca mecanism de autoapărare, convingerea că „nu pot avea încredere în nimeni cu adevărat” și teama că dacă iubești cu toată inima, o să fii distrusă din nou.
Rana de umilință ascunde rușinea de a fi cine ești cu adevărat, teama că ești “prea mult” sau “prea puțin”, credința că trebuie să te micșorezi ca să fii acceptată și durerea profundă că nu ai fost onorată și respectată în copilărie ca ființă întreagă.
Ce fac aceste răni în relație?
Pe termen lung, rana de respingere creează o relație în care ești mereu în defensivă. Ori încerci să te ascunzi, ori devii ultra-reactivă la orice semn de distanță. Ceri dovezi de iubire, dar nu le poți primi complet. Vrei apropiere, dar o sabotezi inconștient. Partenerul nu înțelege ce se întâmplă – iar tu simți că te sufoci de durere, dar nu știi cum să o explici.
Rana de nedreptate te face să ai standarde foarte înalte și devii critică fără să vrei. Te simți inconfortabil cu apropierea emoțională Fugi de momentele prea intense. Sau încerci să le controlezi cu rațiunea. Nu pentru că nu simți – ci pentru că simți prea mult, dar nu ți-ai dat niciodată voie. Vrei să controlezi tot ca să te simți în siguranță. Dacă partenerul e mai spontan, mai relaxat sau “merge pe feeling”, apare tensiunea. Tu tragi în direcția structurii. El poate simte că nu are loc. Îți este greu să primești iubire sau sprijin fără vină. Chiar dacă partenerul te iubește, îți oferă gesturi, atenție, sprijin… nu reușești să le integrezi complet. Simți mereu că “nu e destul”, “nu e la timp”, “nu e în forma potrivită”. În realitate, nu e despre el. E despre copilul interior care n-a învățat să primească fără rușine, fără presiune, fără frică. Te anulezi și funcționezi pe “pilot automat”. Rezultatul? Partenerul se poate simți testat, criticat sau insuficient. Ai devenit atât de bună la a face “ce trebuie”, încât nici tu nu mai știi ce vrei cu adevărat. Iar într-o relație, dacă nu știi ce simți și ce ai nevoie, nu poți construi intimitate reală. Doar funcționare. Rezultatul este că ai o relație “corectă”, dar nu vie, o relație în care se respectă reguli, dar nu curge iubirea, o relație în care ești prezentă cu faptele, dar absentă emoțional. Și poate nu înțelegi de ce te simți singură, chiar și când ești în doi.
Rana de abandon transformă relația într-un roller coaster emoțional. Când partenerul e prezent ești liniștită. Când pare distanțat ești în alertă, îți pierzi încrederea, reacționezi cu frică, dramă sau disperare. Aceste fluctuații pot obosi relația, pot crea distanță reală, exact ceea ce încerci să eviți. Paradoxal, frica de a fi abandonată te poate împinge să te comporți într-un mod care provoacă abandonul.
Rana de trădare creează tensiune constantă – partenerul simte că nu e niciodată suficient de corect, de clar, de implicat. Începi din această rană o dinamică de „eu sunt atentă, tu greșești”, care consumă iubirea ceea ce duce la oboseală emoțională, suspiciune și distanțare reală – exact ce vrei să eviți. Paradoxul e că, de frică să nu fii trădată, creezi un teren în care e greu să existe intimitate reală.
Rana de umilință te transformă într-un om invizibil în propria viață. Relația devine un teren de auto sacrificiu. Te adaptezi, te conformezi, te anulezi ca apoi să te întrebi de ce nu ești văzută, de ce nu ești dorită, de ce nu te simți importantă. Realitatea este că tu însăți ai învățat să te pui ultimul om pe listă și ceilalți învață asta de la tine.
Ce ai nevoie să faci ca să să vindeci aceste răni?
Dacă ai rana de respingere foarte activă învață să te vezi tu pe tine, să te accepți când simți mult, când ești sensibilă, când ești “prea”. Acolo e frumusețea ta, nu rușinea. Fii blândă cu nevoia ta de validare, ea nu e greșită. E normal să ai nevoie de conectare și afecțiune. Nu ești slabă pentru asta. Lucrează cu rădăcina, nu cu simptomele. Nu e despre “să te calmezi” sau “să nu mai gândești negativ”. E despre a înțelege de unde vin aceste trăiri și a le conține cu iubire. Învață să spui ce simți, chiar dacă tremuri Pentru femeile cu rana de respingere, exprimarea sinceră e un act de curaj. Și un prim pas spre conectare reală.
Când ai rana de nedreptate foarte activă este foarte sănătos să accepți că vulnerabilitatea ta nu e o slăbiciune, ci o punte către conexiune, să înveți să primești fără să te simți vinovată, să înveți că iubirea nu trebuie “meritată” prin perfecțiune, să faci pace cu ideea că ești suficientă exact așa cum ești. Rana de nedreptate te poate face să pari puternică la exterior, dar ruptă pe interior. Și poate te-ai săturat să duci totul singură, să pari „ok” și să nu fie nimeni care chiar te înțelege. E timpul să înveți cum să construiești o relație din blândețe, nu din luptă, o relație în care nu trebuie să demonstrezi nimic, ci doar să fii.
Când rana de abandon e foarte activă, încă vie, în tine e important să devii tu însăți sprijinul emoțional pe care nu l-ai avut. Nu e ușor, dar e posibil să înveți să te reglezi emoțional și să fii acolo pentru tine când apar fricile. E chiar sănătos să înțelegi că nu orice distanță înseamnă abandon. Spațiul într-o relație e sănătos. Intimitatea nu înseamnă fuziune. Poți să începi să faci asta când începi să reconstruiești relația cu tine, să afli cine ești în afara relației, ce-ți place, ce vrei, ce te liniștește, ce te definește. Și nu în ultimul rând e important să înveți să primești afecțiune fără să te temi că o vei pierde. , adică să înveți să primești, nu doar să “te agăți” de iubire.
Când ai rana de trădare foarte intensă și activă ai nevoie să schimbi relația ta cu încrederea. Nu cu partenerul, ci cu încrederea ca stare interioară, cu capacitatea de a lăsa controlul jos fără să simți că pierzi tot. E timpul să vindeci nevoia de a deține controlul ca formă de protecție. Poți fi în siguranță și fără să știi tot. Poți iubi fără să ții totul în mână. Si relația ta cu vulnerabilitatea se cere schimbatăca să înveți să te arăți așa cum ești – fără testări, fără măști. Să primești, nu doar să verifici. Adevărul despre trecutul tău țipă să fie recunoscut și iertat ca să poți merge mai departe, să recunoști că da, ai fost trădată, că doare totuși nu mai trebuie să trăiești ca și cum se va repeta la nesfârșit.
Având rana de umilință ai nevoie să înveți să îți revalidezi dreptul la a exista exact așa cum ești. Nu trebuie să te schimbi, să taci, să te ascunzi. Ai dreptul să fii, să vrei, să simți, să spui. Apoi te ajută să înveți să primești fără rușine, să lași oamenii să te susțină, să nu mai simți că trebuie să dai ceva în schimb ca să fii demnă de iubire. Este important să te reconectezi cu corpul tău și cu dorințele tale. Rana de umilință taie conexiunea cu plăcerea. Cu sexualitatea. Cu energia vitală. Vindecarea înseamnă să te întorci în corp, cu blândețe. Este nevoie să renunți la rușinea care nu e a ta
Multe femei poartă rușinea transmisă de generații. Rușinea feminității. A dorinței. A libertății. Nu e a ta. Și nu trebuie să o duci mai departe.
Cum arată o relație condusă de rană vs. una condusă din asumare
Când trăiești din rani: Te simți mereu în pericol emoțional, Te temi să spui ce simți, Îți pierzi vocea, dorințele, granițele, Ceri iubire, dar nu o poți primi și Te simți singură chiar și în cuplu
Când începi să trăiești din asumare: Spui ce simți, fără să cerșești înțelegere; Poți să pui limite fără să te simți vinovată; Te simți sigură cu tine, indiferent ce face celălalt. Alegi relații în care ești tu și nu o mască
Cheia nu e să schimbi partenerul. Cheia e să schimbi din ce loc relaționezi.
Poate te-ai întrebat: „Oare eu le am pe toate?”… Răspunsul e simplu: da, e foarte posibil. Și nu pentru că e ceva în neregulă cu tine. Ci pentru că ai trăit multă durere, sub multe forme.
Atunci când o femeie poartă toate cele 5 răni emoționale profunde – respingere, abandon, trădare, umilință și nedreptate – relațiile devin.
O femeie care le duce pe toate e mereu în alertă: „O să mă părăsească?”, „O să mă respingă?”, „Pot avea încredere în el?”. Ea iubește, dar nu se simte iubită. Se retrage… și apoi suferă că e singură. Se sacrifică… dar se simte invizibilă. Controlează… dar se simte vinovată. Simte totul foarte intens și are momente când parcă e anesteziată. Oscilează între „mă doare tot” și „nu mai simt nimic”. Te regăsești?
Relația de cuplu când ai toate rănile active este ca un teren de luptă , un câmp minat, pentru că nu știi dacă vrei să fii aproape sau să fugi, nu ai încredere nici în celălalt, dar nici în tine, te simți copleșită de nevoile tale, dar și rușinată de ele și îți dorești să fi văzută, temându-te în același timp să te arăți cu adevărat. Ești într-un paradox imens cu multe alte paradoxuri în interiorul său. Partenerul, oricât de bun ar fi, nu reușește să ajungă la tine pentru că tu însăși te-ai pierdut în straturile de protecție construite de-a lungul anilor.
Corpul tău țipă toată această stare de fapt. Ai dureri cronice, tulburări hormonale, somn agitat sau deloc. Te simți epuizată și tensionată. Nu reușești să te odihnești nici măcar când ești “în siguranță”, având mereu un nod în gât, un gol în piept sau un cuțit în stomac pentru că în corpul tău sunt toate emoțiile pe care n-i avut voie să le simți vreodată.
Și totuși… de ce e important să știi asta?
Pentru că dacă le porți pe toate, cel mai probabil… te simți defectă. Crezi că e ceva grav cu tine. Că nu se mai poate face nimic. Că nu ești făcută pentru iubire sau pentru liniște.
Adevărul? Nu ești defectă. Ești doar încărcată. Nu ești prea sensibilă. Doar n-ai mai avut loc să simți. Nu ești imposibilă. Doar ai fost nevoită să supraviețuiești în atâtea feluri… încât ai uitat cine ești fără armură.
Rănile emoționale nu dispar peste noapte, totuși începutul vindecării este acolo unde îți dai voie să le vezi, să le recunoști și să le onorezi spunându-ți poate pentru prima oară “E ok că simt asta. E ok că am nevoie. E ok să mă ascult și să îmi dau timp să stau cu mine.”. Nu ești greșită. Ești doar o inimă care a dus prea multe. Și meriți să nu mai duci totul singură.
Cum începi să ieși din cercul durerii?
Nu trebuie să știi tot. Nu trebuie să ai toate răspunsurile. Cum ziceam si mai devreme, e sănătos să îți dai voie doar să îți recunoști durerea. Acolo începe totul.
Câteva întrebări cu care poți sta când îți dai voie să te asculți sunt : Ce am învățat despre iubire când eram mică? Cum reacționez când cineva mă vede cu adevărat? Mă bucur… sau mă sperii? Ce emoții am în relație… și de unde le știu? Le-am mai simțit, demult?
Și apoi… să alegi ajutorul, terapia, lucrul cu corpul, accesarea emoțiilor în siguranță prin Access Bars, Bowen, Hipnoterapie sau Tehnici de eliberare emoțională, tehnici care nu doar explică trauma… ci te ajută să o și eliberezi.
Conștientizează că ”Trecutul tău nu te definește. Totuși te conduce… dacă îl ignori.”
Este important să realizezi că ești deja suficientă, doar că n-ai fost văzută de cine trebuia, când aveai cea mai mare nevoie. Știu că a durut. Poate încă doare. Totuși nu trebuie să trăiești într-o relație în care ești mereu atentă “să nu greșești”, “să nu deranjezi”, “să nu fii părăsită”. Dacă simți că ți-ai pierdut vocea în relații și e timpul să-ți vindeci rana de respingere, e timpul să faci ceva diferit. Nu trebuie să te schimbi ca să fii iubită. Doar să te întorci la tine.
Nu trebuie să fii perfectă ca să fii iubită. Trebuie doar să fii tu. Rana de nedreptate te-a învățat să fii puternică, dar te-a deconectat de tine. Te-a învățat să faci totul “cum trebuie”, dar să nu mai știi ce vrei, să ai control, dar să nu mai simți. Și știu… ai obosit de atâta “trebuie”, de atâta tensiune interioară, de atâta funcționare fără bucurie. Dacă simți că a venit momentul să cobori din cap în inimă și să lași jos presiunea de a fi “corectă” tot timpul, e timpul să faci ceva diferit. Ai voie să simți. Ai voie să te oprești. Ai voie să fii reală. Acolo începe vindecarea.
Nu mai trebuie să lupți ca să fii iubită. Dacă ai rana de abandon, probabil ai obosit. Ești obosită să demonstrezi, să te agăți sau să suferi în tăcere. Poate te întrebi: „De ce iubesc așa mult și nu primesc înapoi?”. Adevărul e că nu e despre cât de mult iubești, ci despre din ce rană iubești. Dacă simți că frica de abandon îți conduce viața și e timpul să o eliberezi, alege să faci ceva diferit. Nu mai trebuie să te pierzi ca să fii aleasă. Poți să fii tu. Și să fii iubită, exact așa.
Încrederea nu e despre celălalt. E despre relația ta cu tine. Dacă rana de trădare te-a învățat că nu e sigur să te deschizi, nu e vina ta. Totuși azi e alegerea ta dacă vrei să mai trăiești cu garda sus, în stare de alertă, în control continuu… sau dacă e timpul să lași jos armura și să trăiești iubirea pe care o meriți. Dacă simți că rana de trădare ți-a condus viața suficient și vrei să începi procesul de vindecare, e timpul să alegi ceva diferit. Încrederea nu se recâștigă doar în ceilalți, ci în tine. Acolo e cheia.
Ești demnă. Ești valoroasă. Nu pentru ce faci, ci pentru cine ești. Rana de umilință îți spune că e rușinos să ai nevoie, să vrei, să fii. Totuși adevărul e că e profund uman să ai nevoi, să fii vulnerabilă, să fii imperfectă. Dacă ai obosit să te micșorezi ca să încapă alții și vrei, în sfârșit, să fii TU în relație, e timpul să faci ceva diferit. Nu trebuie să te mai pierzi ca să fii iubită. Ai voie să te alegi.
Femeile ca tine, cele care sunt obosite, care au dat tot, care s-au pierdut în relații… au ceva incredibil în ele: curajul de a simți din nou. Dacă simți ceva când asculți acest video – o durere, un nod în gât, o lacrimă în colțul ochiului – atunci înseamnă că e momentul tău să alegi altceva. Poate chiar să te alegi pe TINE. Nu ai fost făcută să trăiești în alertă, să lupți pentru iubire, să te pierzi în frică. Ai fost făcută să trăiești liberă, prezentă și întreagă. Totuși nu ajungi acolo ignorând trecutul, ci întâlnindu-l, cu blândețe.
Lucrez zilnic cu femei care nu mai vor doar să supraviețuiască, ci să trăiască cu tot ce sunt, femei care au trăit multă vreme nevăzute și care acum sunt pregătite să se aleagă, să se exprime, să se iubească, femei care par că le au pe toate în ordine, dar care în interior tânjesc după libertate, simplitate, liniște și adevăr, femei care vor să învețe să se simtă în siguranță cu ele însele, pentru ca iubirea să nu mai doară. Lucrez zilnic cu femei puternice la exterior, dar obosite în interior, femei care sunt gata să se elibereze de control și să se simtă în siguranță… cu ele, femei care au fost crescute să tacă, să se rușineze, să se pună pe ultimul loc. Și care acum sunt gata să se așeze la locul lor în propria viață. Nu ești singura în această situație.
Dacă ai ascultat până aici, înseamnă că ceva din tine e gata. Poate încă îți tremură vocea. Poate încă te îndoiești. Dar simți. Și asta e tot ce ai nevoie ca să faci primul pas. Nu trebuie să știi cum. Nu trebuie să fii „mai bine” ca să începi. Trebuie doar să te oprești din a mai trăi în supraviețuire și să-ți dai voie să ceri ajutor. Scrie-mi în privat. Nu pentru că ești greșită sau defectă, ci pentru că ai obosit să le cari singură. Nu ești prea complicată. Nu ești „prea” nimic. Ești doar o femeie care merită să se simtă acasă în ea însăși. Hai să începem, împreună. Nu peste o lună. Nu când o să „ai timp”. Acum.
Pentru că viața ta nu e o probă de rezistență. E un spațiu în care ai voie să te simți în siguranță, iubită, întreagă.
